Aurul aluvionar
România este cunoscută ca fiind o țară bogată în aur, una dintre cele mai bogate din Europa, distingându-se printr-o zonă numită “Cadrilaterul aurifer” din Munții Apuseni, existând două tipuri importante de aur: aurul în mineralizări „in situ” și aurul aluvionar din depozitele sedimentare din albiile râurilor.
Aurul aluvionar prezent în albiile și terasele râurilor a rezultat din eroziunea rocilor de-a lungul timpului. Râurile curg peste pietriș, spălând, separând și concentrând aurul aluvionar și metalele grele în straturi specifice.
Râurile noastre aur poartă
Teritoriul României are o structură geologică foarte complexă. Cea mai mare parte a teritoriului este parte a unei regiuni orogene alpine cu vulcanism terțiar. Se compune din munți tineri, dealuri, platouri și câmpii intercalate în depresiuni tectonice, care conțin, în ansamblu, depozite bogate și variate de substanțe minerale utile, cum ar fi: combustibili minerali, minereuri de metale prețioase, metale feroase, metale neferoase și rare, substanțe nemetalice etc. Prezența multor depozite minerale utile în România a influențat în mare măsură statutul economic al țării, extracția și prelucrarea minereurilor metalifere cunoscând perioade de creștere sau regresie de-a lungul timpului.
Printre depozitele metalifere exploatate în România, un loc special este ocupat de rezervele de aur-argint. De-a lungul timpului, au fost descoperite și conturate pe teritoriul României câteva zone de exploatare auriferă, de mari dimensiuni, cu o rezervă unică de aur în lume, estimată la aproximativ 54 de miliarde de dolari.
Aurul curge, la propriu
În România, cu excepția unor zone cu concentrații mai mici de aur care în mare parte au fost deja exploatate, distingem regiunea Munților Metaliferi, unde este localizată renumita Roșia Montană. Depozitele de aur situate în Transilvania între râurile Mureș, în sud, și Arieș, în nord, sunt situate într-o subunitate bine individualizată structural, petrografic și morfologic, cunoscută sub numele de ‘Munții Metaliferi”, în cadrul căreia se delimitează așa numitul „Cadrilater aurifer al Munților Apuseni „, care are vârfurile în așezările din Baia de Arieș, Zlatna, Săcărâmb, Toplița și Căraci.
Aluviunile sunt depozite subțiri, sub formă de straturi, realizate din material transportat de apele curgătoare, sedimente de pe fundul albiei, sau de pe luncă, prin curgerea apei. Ele sunt alcătuite din bolovani, pietriș, nisip și noroi. Dacă conțin metale nobile (aur și argint), ele sunt numite aluviuni aurifere.
Aflorimentele depozitelor de aur primar, situate de obicei în zonele muntoase, se asociază fizic și chimic cu rocile gazdă sub acțiunea agenților atmosferici și detritus-ul rezultat din aceasta este transportat și șlefuit de către apele de munte în prezența unei sedimentări care are loc în ordinea greutății specifice a mineralelor componente.
Prețiosul metal nobil
Depunerea este influențată de sinuozitatea albiei râului, de viteza de curgere a apei, de iregularitățile talvegului, de obstacolele întâlnite în cale, de forma geometrică a granulelor și de celelalte fragmente antrenate. Pe firul cursurilor de apă are loc o aranjare mecanică naturală a materialului erodat, fragmentele grele fiind depozitate, iar cele ușoare fiind purtate în aval împreună cu curentul fluvial.
Mineralele grele, împreună cu aurul, se concentrează în punctele în care cursul apei își schimbă direcția, în părțile convexe sau în zonele turbionare. Când se produc inundații, lunca râului este acoperită cu ape, iar noi aluviuni sunt depuse peste cele vechi. În aceste zone aluvionare aplatizate, concentrații de aur semnificative pot să apară la baza materialului aluvionar, favorizate de greutatea mai mare a granulelor metalice.
Datorită disoluției argintului care însoțește aurul, are loc și un proces de concentrare chimică și din acest motiv, aurul aluvionar este mai sărac în conținutul de argint comparativ cu aurul de filon. Sub acțiunea apei freatice, se produce o separare a granulelor și a foițelor de aur, care coboară treptat dinspre suprafață către roca de bază.
Exploatarea ecologică a aurului aluvionar
În ce privește exploatarea aurului aluvionar, din cele mai vechi timpuri și chiar și în epoca modernă au fost folosite metodele vechi, tradiționale de spălare. Utilizarea lor se bazează pe tendința naturală de separare gravitațională, sub influența apei, a aurului din nisipurile însoțitoare, care curg pe un plan înclinat, datorită greutății specifice a aurului, mai mare decât a materialului însoțitor. Tehnica de recuperare a aurului din nisipurile aurifere este cunoscută din timpuri străvechi și a fost descrisă de Plutarh, Strabon, Plinius și Diodor din Sicilia în lucrările lor. În acest scop s-au folosit saitrocul, sitele întrețesute și plăcile de lut ars, rotunjite, cu o bună deschidere pentru drenaj și având pe fund și pe pereții laterali niște obstacole de cuarț, fixate în lut înainte de ardere. Aceste obstacole au fost concepute pentru a preveni ca granulele de aur să se rostogolească liber în aceste boluri, îndeplinind rolul de lână folosită de greci în procesul de spălare a aurului.
În epoca contemporană, aurul aluvionar este extras prin intermediul unor echipamente de înaltă tehnologie care preiau materialul primar din albia râului sau de pe terase prin intermediul pompelor de slam sau a excavatoarelor de mare capacitate, material care apoi este spălat cu apă sub presiune mare, sortat în ciururi vibratoare, după care aurul grosier este capturat pe jgheaburi de tip Sluice Box, iar materialul util este separat gravitațional și centrifugal în concentratoare de tip Knelson. În urma acestor proceduri, concentratul fin rezultat din concentratoarele Knelson este direcționat către mese de separare de tip Gemini, în vederea procesării și stabilirii produsului final care apoi este topit în cuptor și turnat în lingouri.